A revenit optimismul

În ultima vreme a părut că am stat degeaba, chiar și pentru mine. Ei bine, lucrurile nu au fost tocmai așa. Azi m-am gândit la tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă, am făcut niște calcule matematice foarte complicate și rezultatul pare să fie unul pozitiv.

Ce am făcut, mai exact? Nimic concret, de asta nu am să intru în detalii. Însă pot spune că am stat mai mult ca de obicei cu ochii pe căsuța de e-mail. Am trimis câteva CV-uri, câteva propuneri, am răspuns unor invitații și am primit o veste bună (dar despre asta voi scrie la momentul potrivit). Încă aștept unele răspunsuri și confirmări, însă, chiar dacă acestea vor fi negative, minunea s-a produs: a revenit optimismul! Au revenit gândurile de bine cu privire la faptul că voi putea să îmi ocup timpul liber cu activități care îmi plac și care au legătură cu pasiunile mele. Cât va dura asta? Nici măcar nu contează! Contează doar ce e acum, prezentul.

Tot ce îmi rămâne de făcut este să mă rog la Sfântul Laptopnie ProcA să țină pasul cu mine în următoarea perioadă și să îl împărtășesc cu electricitate și internet ca să fie apărat de BSOD-ul cel viclean.

Cam asta e tot! Mă duc să îmi caut inspirația, că muza așteaptă (cred) …

Căldură în vene

Nebunii ăștia caută primăvara prin grădini
O caută pe cer
Și la tarabele din piață
O ascund sub zugrăveli
Și în buchețele de flori 3 la 10 lei

Nebunii ăștia caută căldura în termometre
Și la prognoza meteo
O caută abia de luna viitoare
Și se tot miră
Cum de nu o găsesc

Eu caut primăvara în tine
În vocea și rimele tale
Să o prind și s-o las liberă prin mine
Să mă umple cât voi mai trăi pentru că

Doar tu poți face căldură
În venele mele

Unde se duc ideile când se duc?

Dacă aș spune cuiva că am o grămadă de idei, tot timpul, cel mai probabil nu m-ar crede. Dar chiar am. Am idei când sunt singur și când sunt cu prietenii; când sunt cu persoane cunoscute sau necunoscute; când mă gândesc la ea sau când mă aflu lângă ea. O mulțime de idei suficient de puternice încât să schimbe lumea. Nu întreaga lume, dar cel puțin lumea mea, bula asta mică din care fac parte doar eu.

Și atunci, când vine vorba de a le pune în aplicare, de a face ceva concret, cum ar fi scrisul pe blogul ăsta uitat între file de poezie, unde se duc ideile? De ce dispar ele cu desăvârșire, de parcă nu aș fi în stare să îmi fac o banală listă de cumpărături, darămite să scriu ceva care să fie cât de cât util, măcar pentru câteva persoane?

Și dacă aș avea, totuși, ideile astea atunci când trebuie, când ar putea să conteze cu adevărat? Cineva spunea cândva că ideile, de unele singure, nu valorează nimic. Tind să îi dau dreptate. În cazul ăsta, de ce m-am mai obosit să scriu tot ce ai citit mai sus? Știi tu cumva?

Covor

Așteptându-te să iei loc la masă
Am mai rupt o bucată din imaginația noastră
S-a mai deșirat un vers am creativitatea proastă
Am mai învârtit un mers ce viață alunecoasă

Am mai înghețat un pic
Tu tot fără îmbrățișare ai venit
Eu am să plec tot cu speranță
Că am să te revăd după vacanță

Pân-atunci nu înceta să-mi scrii
Antidotul tău pentru molii
Care din sufletul meu fac ce vor
Căci din ce rămâne am să-ți țes covor

Social Media

Te-aș întinde pe un blank page de internet
Și te-aș acoperi cu cookies
Până la flood DDoS
Lasă-mă să-ți fiu https
În lumea asta plină de ransomware
Vreau să îți fiu freeware

Marele google ne-a adus aici
Cu ale lui hărți și search
Tot el ne va cânta la nuntă
Dacă vrei
Rătăciți printre atâtea pagini web
Să facem… SEO

Măcar în versuri să ne împletim și pe Facebook
Să mai facem un miliard pentru Mark
Să punem postări marcate cu privat
Să ne desenăm mustăți cu carioca
În caz că vreunul adoarme
Să ne comentăm reciproc să ne dăm like

Dar fără share
Când rămânem numai noi
Să dăm log out

Dimineață

Vreau să văd cum te alinți dimineața
Fără să îți pese de frigul de afară
De parcă noi am trăi în lumea noastră
Lucru care nu e complet fals

Cum dansăm un vals în pijamale
Pardon tu
Că eu am lăsat cafeaua pe foc
Îți pun imediat în cană
Ia loc

Vreau să ne facem planul pentru zi
Punându-ne scaunele față-n față
Și speranțele la fel
Vedem ce se sincronizează

Să ocupăm oglinda din hol pe rând
Eu câteva secunde
Tu câteva minute
Ce să-i faci 🙂
Apoi să-ți deschid ușa către-afară
Și tu să-mi spui cât am făcut-o de stângaci

Abia aștept să derulăm toate astea invers
Atunci când vom reveni pe seară

Perfect

Tu ești soare eu ger
Tu ești fugă eu împiedicare
Să ne luăm cu câte o mână de cer
Și cu cealaltă de fiecare

Tu ești degetele care scriu
Eu mă las brăzdat ca o hârtie
Tu scoți timpul nou din pardesiu
Eu îi desfac capetele către veșnicie

M-am trezit cu litere lungi pe piept
Care îmbrățișau rime zâmbete sincronizare
Am pornit spre tine mai aproape să te-aștept
Deși n-am stabilit o oră de întâmpinare

Am să-mi notez buzele tale
Într-un carnețel salvat pe internet
Și clinchetul din râs produs agale
Când suntem amândoi și e perfect