dă-mi

Bucureștiul meu de toate zilele
dă-mi dragostea ce-o caut și păstrează tu pastilele
redă-i sufletului harta
și păstrează tu iarba
vreau un fotoliu mic pe-un hol gol
n-am nevoie de prafuri sau alcool
nu mă mai omorî cu speranțe
dă-mi o inimă și două brațe

cadou

Mai puțin de la blogger
Mai mult de la poet
O rimă solitară
Dar zâmbete buchet

De-ar vinde fericire
M-aș angaja la mec
Să-ți dau râsete pe datorie
Aici sau la pachet

Să-ți patinez prin vene
Aș învăța balet
Să-ți construiesc viitorul
M-aș face arhitect

De-ar fi să cad în groapă
N-aș putea să mă opresc
M-aș face vânt de primăvară
Să te ating când te-ntâlnesc

scriu la infinit

totul e atât de poetic în jur
și-aș vrea să fii și tu aici îți jur
chiar dacă plouă în mijloc de primăvară
noi să ne zâmbim cum am făcut-o prima oară

chiar dacă e frig să ținem poezie-n haine
să ne încălzim cu rime după fiecare ploaie
să alergăm pe cerul imaginațiilor noastre
unde este imposibil să existe dezastre

să scriem în parcuri prin baruri sub stele
închidem inimi în zaruri dar ele
au propriul lor joc nu pot să-i pun stop
deloc suflet n-am că ți l-am dat breloc

pe loc stau de dor ard ca pe foc
când te sărut simt că în sfârșit am noroc
și aș putea să-ți scriu până la infinit
dar mai lasă-mă-n brațele tale un pic

Dacă

Dacă ăsta ar fi ultimul vers
Și mi-aș întinde speranța-n neștire
M-ai prinde din mers?
M-ai coase de tine?

Dacă asta mi-ar fi ultima strofă
Și restul mister
I-ai prinde un sărut pe boltă?
Sau o îmbrățișare la parter?

Dacă viața mi s-ar sfârși în fața unei uși
Și m-ai găsi când ai deschide
M-ai iubi sub un corcoduș?
Mi-ai pune pe buze stafide?

Dacă aș fi o simplă poezie
Din volumul tău nepublicat
Pe coapsele tale m-ai scrie?
Sau pe glezne? Sau pe braț?

Dacă asta ne-ar fi prima întâlnire
Ai vrea și tu să nu exista ultima?

Dă-mi voie

Am o poezie scăpată pe jos
Ridic-o tu te rog frumos
Șterge-o de praf și dac-ai vrea
Pune-o în poșeta ta

Să vadă lumea

Am vers claustrofob
Și-am prins în inimă microb
mă îndrăgostesc de infinit
Și să nu pot să îl cuprind

În niciun ritm

Am o speranță
Care doar supraviețuiește
Rezistă când te privește
Iubește când te citește

Dar stă să cadă

Ia-mi cuvântul din grămadă
Fă-i ochi să te vadă
Dă-i glas să-nțeleagă
Și mai dă-i

Voie să te aleagă

Eu sunt poezia!

De fiecare dată când cu vers am nins am atins
Subiecte cu care sper că te-am convins
Că tre’ să crezi în poezie, de-aia mie
Îmi place să o culeg pe unde merg doar pe-aia vie.
Am început să scriu de când am auzit de leagăn
Și acum această ființă de tot ce am trăit mă leagă,
E ca umbra ce nu dispare nici când nu e pic de soare,
Viața mea fără de vers este ca hrana fără sare.
Atunci când ies să mă plimb îmi las sufletul să pască
În natură, în orașe, alte suflete să cunoască;
Zbor, deși nu-s pilot, cu dor, că altfel nu pot,
Încerc în fiecare zi să-mi fac un pod către un port.
Încerc să nu amestec un subiect cu un predicat
Fiindcă, chiar de nu se vede, sunt și eu împiedicat.
Când fac artă, n-o las baltă, o-acopăr cu fruntea caldă,
O închid în mine bine ca să nu fie mușcată.

Dar arta nu e făcută ca să fie ascunsă,
De asta, câteodată, o mai scot de după ușă…
Așa cum orice haină are nevoie de un nasture,
Îmi pun la suflet poezie, goluri să astupe.
Poezia n-o să fie niciodată deșartă,
Îți e frig? Ia versul ăsta, pune-l la gât eșarfă!
Îmbracă-te cu rima când e vreme de subseară,
Las-o să te atingă ca ploaia pe pielea goală!
Pe mine m-a urmărit atât timp cât am trăit,
M-a învelit și m-a uscat când aveam suflet umezit,
Nu m-am grăbit vreodată a etira subiectul,
Am scris atât cât am simțit și-am făcut-o cu dreptul.
Am înscris-o în concursuri cu care n-avea nicio treabă
Ca să arăt tuturor cât este de întreagă,
N-am tratat-o niciodată ca pe-un drob, ci ca pe-un tot
Și bine-nțeles că astăzi din suflet n-am cum s-o scot.

Ziceam de concursuri, eu am pus vers în SuperBlog
Fără să mă tem vreodată că am să supăr clovni;
Din tot ceea ce simt fac versuri vii și mii,
Pictând fără culoare dintr-un suflet vișiniu.
Dar o forță invizibilă îmi tot pune chenar
Și să sar mereu bariera eu, sincer, chef n-am;
Aș promova poezia c-un partener SuperBlog,
Cu O Pisică Neagră aș face-un super joc:
Cu provocări de temă sau cuvinte impuse,
Flotări cu versu-n lesă, multe țigări și tuse,
De ghicit un rând din ghinde sau din nuci seci
Sau un gând cu voce tare; stai că nu se
Termină aici, dar, cumva, tre’ să pun capăt,
Să trag linie, s-adun și rezultatul s-arăt:
Că poezia-s eu și, cu scop de încondeiere,
Mă pictez la voi în suflet sperând să vă-nfloresc prin piele!

*acestea fiind versurile pentru ultima probă din Spring SuperBlog 2017, sunt curios de pe unde am să mai fur inspirație…

cam trist

înainte să adormi
vreau să îți mai șoptesc un rând
tu să-l asculți cu inima pe buze
îmbrățișând ce ai păstrat din mine
chiar dacă sunt doar câteva versuri
scrise repede pe o bucată rătăcită de hârtie

înainte să adorm
mai citesc o bucată din tine
dau cu sufletul de pereți
încercând să pornesc spre tine
chiar dacă fizic sunt doar câțiva pași
și simt că nu am să ajung niciodată

înainte să adormim
mi-aș dori să zâmbim
să ne tăcem să ne vorbim să ne fim
actori și regizori ca-n film
că altfel ar fi
cam trist