ultima verii/cântece tăcute

Ea e un manifest al tăcerii primordiale
Lovind cu vârful limbii în diapazon
Chema vulturii să se hrănească
Din rămășițele sufletului meu

Eu îmi tăceam în gând
Cu voce tare
Poate din egoism
Poate din iubire
(pe care nici eu nu o înțelegeam)

Durerile

Brize de șoapte
Aruncate cerului noaptea
Dintr-o inimă
Ce nu se mai putea ține pe picioare

Fie că eram aici sau acolo
Fie că era unde era
Simțeam că de al ei mi-e sufletul legat
Ea nu simțea nu vorbea nu exista

În această fabulă cu gust de întristare

Anunțuri

Comentezi? Te provoc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s