Dans de birou

Soarele începuse să treacă prin geam și să spargă aerul întunecat din cameră. Florile făceau reverențe și apoi reveneau la discuțiile lor fotosintetice. Perdelele se dădeau la o parte, creând un culoar virtual. Pereții păreau să întinerească cu câteva zeci de ani, iar podeaua apărea și ea mai fermă. De pe hol, un zumzet rătăcit nimerea înăuntru din când în când. Toate ustensilele necesare unei zile obișnuite la birou așteptau pregătite să își înceapă lucrul.

Eu m-am trezit pe masă, ca de obicei. Unde altundeva ar putea să doarmă o ștampilă? Eram amorțită de lunga noapte de toamnă și abia așteptam să înceapă dansul. Mai aveam ceva timp de așteptat până când cineva avea să vină în birou. Puteam să îmi fac încălzirea cu câteva genuflexiuni. Am sărit pe cea mai apropiată foaie de hârtie și am început să mă învârt în stânga și în dreapta. Oasele îmi cam trosneau, dar nu mă dureau. Eram vioaie ca atunci când eram nouă. Iar, după vreo 6-7 minute de exerciții, eram gata și de lucru.

Se aud pași pe coridor și, la scurt timp, o mână se materializează lângă întrerupător și îl acționează. Camera devine și mai luminoasă. Apoi mi se setează data de astăzi, o datieră care se respectă nu are voie să rămână în urmă cu mai mult de o zi.

Încep primul dans; se numea „Livrări, Lot I”. Acesta consta într-un trap amețitor pe piciorul oval, mereu în partea din dreapta jos a paginii. Nu era foarte obositor, ci mai degrabă plictisitor, monoton. Către prânz schimbam stilul în „Intrări consumabile, Lot III”, un galop nenorocit, dar atât de necesar celor care voiau apoi să își petreacă liniștiți pauza de prânz la o țigară sau la o porție de fast-food. În fine, spre seară, toată lumea se relaxa. Începea un tango numit „Cheltuieli neprevăzute, Anexa 2568”. Acesta te purta în zona de sus a foilor, mai către stânga. În timpul acestui dans puteai privi soarele cum este înghițit de pământ, iar acesta din urmă se învelește cu umbră pentru următoarele ore. Auzeai mopurile pe jos și birourile mai norocoase cum se încuie, parcă de unele singure. Apoi o voce care stătea în prag spunea: „Hai, du-te și tu, că ceilalți au plecat. Continui mâine!”

Mă așezau înapoi pe colțul meu de masă, îngenunchiam și încercam să închid ochii. Nu puteam pentru că, de fapt, nu aveam. Sunt o ștampilă, ce data mea!

red133715_red

*text inspirat de Colop și scris pentru SuperBlog 2016

Anunțuri

Un gând despre &8222;Dans de birou&8221;

Comentezi? Te provoc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s