Sufletul meu, casă veche

Sufletul meu – casă veche, fără pod fără subsol
Tot ce intră nu mai iese, stă undeva în hol
N-are geamuri, doar o ușă din podea până-n tavan
Intră cine vrea- curentul, cel mai des și cel mai fan
Pereții, jegoși, afumați, stau să cadă peste mine
Un graffiti mic în colț poartă tot ce simt în rime
În interiorul lor doruri se plimbă frenetic
Dar multe dintre ele ies, caut auditor energetic
Să vadă rapid problema, să găsesc cum s-o rezolv
C-altfel, într-o scurtă vreme, am să fiu aproape mort
Aici facturile sunt mari, venituri inexistente
Reamenajări- prea rar- dar distrugeri permanente

Ce să pun, cum să acopăr lipsurile astea mari
Să așez, chiar de pe scări, suporturi mari de lumânări
Sau să izolez cu spumă sau polistiren ceva
Să nu intre nicio brumă, cic-ar fi mai bine-așa
Fără sunete. Lumina, albă, LED și ce-o mai fi
Ca, după atâta vreme, să simt și eu că pot trăi
Să scap de versurile astea- proaste, leneșe și grele
Să mă-ntorc, dacă mai pot, la mentalități rebele
Sau o fi cumva și vârsta de-acest dezastru vinovată
De nu pot să-mi fac sufletul s-arate ca altădată
Sau a fost mereu așa și nu mi-a comunicat
Totuși, știu un lucru sigur- trebuie reabilitat

Vreau să am pe o hârtie ceva care să conteze
Un certificat energetic, locul să îl lumineze
Să știu exact unde mă aflu- într-o casă locuită
Nu doar de viscol și ger, ci de persoana potrivită
Să scriu doar de plictiseală, nu dintre dărâmături
Ce imagine ireală, somnule, să nu mă furi
Chiar de dincolo-i mai bine, nu e adevăr și asta
Se reflectă-n cine sunt și de vină e doar casa
Singur am concluzionat, mi-am făcut termografia
Nemulțumit de rezultat, dar nu-mi pot folosi furia

Eu am altceva în loc- versul și poezia
Fața mea de dobitoc, cântecul, melancolia
Secundele-n care mă pierd, drum ce nu îl mai găsesc
Și defectul ăsta mare- nu încetez să iubesc
Sufletul mi-e casă veche, lovită de peste tot
Și nu pot să merg ‘nainte, simt mereu să mă întorc
Chiar de nici în spate timpul nu este cum aș fi vrut
Dar de-acolo iau durerea și cu mine am s-o port
Cât am să mai stau pe aici, cât am să mă mai suport
Am să îmi construiesc casa și-o abandonez în port
S-o folosească cine-o vrea, durată nelimitată
Și-atunci voi simți de oriunde că e reabilitată

*trăire inspirată de Enermed Impex SRL și scrisă pentru SuperBlog 2016

Anunțuri

Comentezi? Te provoc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s