Puf. Puf peste tot. Sau cum a fost la Bloggers Lan Party

În sfârșit, a venit primăvara! Mai e ceva timp până vor împufi plopii, dar deja de ieri m-am confruntat cu acest cuvânt de foarte multe ori. Doar că ăsta e altfel, puf surprinzător am să-i spun; urmărește-mă și ai să înțelegi de ce.

Aș fi vrut să povestesc asta într-un mod amuzant, dar umorul nu este punctul meu forte… nu că aș avea vreun punct forte, dar ideea e alta. Sâmbătă am fost pe la Impact Hub, unde am participat pentru prima dată la Bloggers Lan Party.

M-am trezit pe la ora 8 de dimineață, am mâncat pe fugă, am băut cafeaua în același ritm și, Puf!, s-a făcut vremea să plec. Afară era deja destul de cald, ceea ce mă făcea să mă gândesc cu un pic de teamă la anotimpul următor, deși acesta abia a început. Am ajuns la locația dezmățului, mi-am aprins o țigară, apoi am urcat la etaj (unde încă nu începuse să se strângă lumea). Cu liftul. Am urcat în el, m-am întors cu fața  spre ușă apăsând numărul necesar, am așteptat câteva secunde și, Puf!, se deschide o ușă în spatele meu. Mi-a luat o secundă să mă prind că avea uși pe ambele părți, dar, spre consolarea mea, nu am fost singurul care și-a luat țeapă. Oricum, liftul ăsta avea voință proprie, după cum aveam să aflu după o altă pauză de țigară: am urcat în el, am apăsat din nou pe buton (3, știu sigur că era 3… era 3?) și, Puf!, ne-am trezit la subsol. Dar și etajele astea aveau o personalitate a lor, că toată ziua am urcat de la 3 la 2 (și viceversa) și pentru a ajunge la mesele din stânga trebuia să ne deplasăm invariabil către dreapta.

În fine, au început și competițiile între jucători, după ce abia am reușit să facem câte o rundă de antrenament. Am jucat ceva cu niște trenulețe pe harta României și am avut ocazia pentru prima dată să ne punem în pielea CFR-ului, având vedere ritmul în care descifram regulile și găseam orașele pe hartă. După ce ne-am încurcat puțin și în punctaj, nu cred că mai e nevoie să spun că, Puf!, eu am pierdut cu brio.

După acesta a venit timpul pentru Guitar Hero. Am luat controller-ul în formă de chitară, am învățat cum se folosește și, cât timp am făcut eu asta, Puf!, s-a dus jumătate de melodie. Bine, poate nu chiar jumătate, dar 49%, pe-acolo. Asta la antrenament. În competiție am „cântat” una dintre melodiile pe care le ascult destul destul de des, Jack White – Lazaretto, și din nou, Puf!, am pierdut cu brio.

Poate crezi că la NBA am avut mai mult noroc? Nope! Joystick-ul meu era posedat și, de fiecare dată când încercam să blochez o minge aruncată spre coș, personajul meu făcea cele mai frumoase sărituri… din balet. Cred că era cel mai bun balerin dintre baschetbaliști și cel mai bun jucător de baschet dintre balerini. Dar chiar și cu pluripotența disciplinară a personajului, Puf!, am pierdut cu brio.

Am mai jucat și un joc românesc, făcut pentru dispozitive mobile: m-am descurcat chiar binișor, deci niciun puf aici. 🙂

După o zi atât de plină de un singur cuvânt ai putea crede că m-am plictisit de el, dar nu, chiar am devenit fan și cred că ar mai fi mers și o cremă de brânză pufoasă de la Delaco. Însă, cum am ajuns la cămin, Puf!, am adormit.

Am și dovezi, să nu zici că scriu pufi verzi pe pereți virtuali!

*poveste întâmplată ieri (4 martie 2017), repovestită în spiritul Delaco pentru Spring SuperBlog 2017

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Puf. Puf peste tot. Sau cum a fost la Bloggers Lan Party&8221;

Comentezi? Te provoc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s