ruda morții

zâmbetul mi-e o ruină
pe aici trec suflete fără cap
toate sunt unul – al meu

furtuna se-nvârte în mine
eu o rădăcină uscată
pe care călăii cinează

visul e-o umbră ce strânge
vene de sârmă ruginită
la umbra apocalipsei

mi-e sete de urletul vieții
închis într-o inimă de lemn
cu frunzele pe moarte

respiră sfârșitul în mine
fug lupii cu salcâmi în spate
când în mine erupe un fulger

arde timpul pe masa tăcerii
cu ștreangul de gât ghilotina
zâmbește și râde haotic

cântă apusul la arme
dirijor e sinistrul sfârșit
care dezgroapă speranțe

tu vii ca o suflare ce salvează
luând mințile ducându-le-n lethe
domol ca o rudă a morții

îmi așez capul pe sânul tău
ți-l sărut în agonie
zâmbesc cu ultima picătură de lumină

îmi închid pleoapa peste tine

Anunțuri

Comentezi? Te provoc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s