Suflet natural

Tu cât de natural/ă ești în tot ceea ce spui și ce faci? Când ai spus ultima oară unei persoane direct în față „eu nu am chef de prostiile tale”, chiar cu riscul de a fi acuzat/ă de cinism? Când ai spus ultima oară unei persoane, plin/ă de sinceritate, „mie îmi place foarte mult ceea ce faci” sau „îmi placi foarte mult”? Eu recunosc că pe cele din urmă nu le-am mai spus, deși ar trebui, și nu am făcut asta de teamă că ar crede că doar vreau să fac un compliment, ci din alte motive ușor deductibile dacă ai mai aruncat câte un ochi pe ce mai scriu pe aici.

Când vine vorba de ingrediente naturale necesare unui suflet onest, primul care îmi trece prin minte este CUVÂNTUL. Acesta nu trebuie luat niciodată din alte părți, ci sădit și cules din propria grădină. Cuvântul trebuie lăsat să crească și să se coacă la lumina gândurilor bune, nedisimulate, și oferit exact atunci când își atinge maturitatea. Poți alege dacă din acest ingredient vei face alcool sau dulcețuri și dacă îl vei servi crud sau îl vei conserva pentru momente mai grele. Stând la baza majorității interacțiunilor dintre oameni, cred că cuvântul este baza naturaleții oricărui suflet.

Din categoria cuvintelor conservate, un lucru care dă frumusețe și încredere unui suflet este POEZIA. Aceasta nu poate porni decât dintr-un suflet cu adevărat natural, neatins de dăunători și crescut cu migală și dragoste. Mulți oameni nu înțeleg poezia tuturor lucrurilor care ne înconjoară și spun „dar nu are rimă, versurile nu au măsuri egale… ” și nu pot decât să simt o mare părere de rău pentru ei. Asta nu înseamnă că spiritul lor nu este sau nu poate fi natural, ci că fructul de care vorbeam în paragraful anterior încă nu s-a copt. Din păcate, chiar cred că la unii dintre ei este posibil să nu fie bun de cules niciodată. Însă, pentru ceilalți, va face întotdeauna mai ușoară (re)cunoașterea dintre două suflete.

Pentru ca sufletul nostru să fie plin de Farmec, mai e nevoie de un lucru: un corp natural, fără adaosuri comerciale sau de alte tipuri, pe care nu le mai găsim doar în unele produse de pe piață, ci chiar în noi înșine. De exemplu, o cremă pentru mâini și unghii cu argan protejează pielea împotriva uscării, făcând-o să se simtă ca un sărut sub o ploaie de vară, la fel cum poezia protejează un suflet natural de unul care a suferit puternice influențe nefaste.

SUPER_BLOG_ARGAN-300x300

Niciodată nu este prea târziu să (începem să) lucrăm la naturalizarea sufletului nostru și putem aborda cele trei elemente de mai sus separat sau simultan, în funcție de cât de pregătiți ne simțim.

Să recapitulăm: sădim cuvântul și avem grijă ca acesta să dea cele mai bune roade. Facem din el compoturi de poezie pe care să le oferim oamenilor la care ținem cel mai mult și pe care ne dorim să îi avem mereu alături. Avem în vedere ca înfățișarea să reflecte ceea ce suntem pe interior și să nu fie o invenție cu scop publicitar. Felicitări, tocmai ai asistat la nașterea unui suflet natural!

 

*text inspirat de Farmec și scris pentru Spring SuperBlog 2017

Anunțuri

Comentezi? Te provoc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s