ce n-a vrut poetul să spună

Poetul n-a vrut să-ți spună pe nume
Dar ți-ai dat seama din glume
Ai făcut venele de versuri să răsune
Și sufletul să se umple cu gust de căpșune

Numele tău între tâmple începe să-mi urle
Și iar pe viață moartea începe să-mi cășune
Din țărână sângele ar vrea să se adune
Să ajungă la tine înainte de-a apune

Poetul n-a vrut să spună c-are nevoie de tine
Căci după cum observi să mă pierd mi-e în fire
Tot ce trăiesc mi-e ne-ntâmplată-amintire
Și-aici din oase dau citire

Poetul n-a vrut să spună dar s-a-ntâmplat
Am vrut să țin versul dar mi-a scăpat
Persoana-ntâi a treia la propriu figurat
Am sufletul transfigurat desfigurat

M-am transformat în nu știu ce
Și am idei doar oblice
Iubesc ca un poet nebun
Asta ție-am vrut să-ți spun

Anunțuri

Comentezi? Te provoc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s