De-ale gurii

Am ieșit la piață să iau de-ale gurii
Și mi-au zis că n-au și
Să încerc în altă parte

Am fost la dentist să iau de-ale gurii
Mi s-a spus că ei nu se ocupă cu așa ceva și
Că am fost prost informat

Am fost la un meci de box să caut de-ale gurii
M-au ignorat
M-am bucurat

Apoi te-am găsit pe tine prin parc și
Am știut sigur că ai
De-ale gurii săruturi

atenție! căderi

WP_20170318_07_27_11_Pro

mi-a căzut un fir de soare
în cafea
când ți-ai ascuns un zâmbet
după ceașcă
și râsul din centrul galaxiei pornea
să repare timpul

mi-ai căzut în inimă
bucluc
n-am scară să te scot
și nici nu vreau
prinde-mi sufletul în brațele-ți
mănușă

a căzut din jur
chiar și ce nu era
tu ai venit cu stoc
de cărămidă
să reconstruim împreună
Fericirea

minimioare

eu de fapt nu am inspirație
recunosc
nu știu să dresez cuvinte
și nici nu mai e voie la circul vieții
să te prezinți cu vorbe sălbatice
așa că rămân pe undeva pe afară
cu o turmă
de minimioare
care se țin după mine
acum și după tine

Dac-aș fi la mare…

Dac-aș fi la mare, m-aș trezi pe plajă după o noapte de spus povești și cântat în jurul focului. I-aș recita poezii și aș lăsa-o să mi le soarbă direct de pe buze. I-aș aranja pălăria de soare pe care i-o tot dărâmă vântul și, dacă s-ar opri vântul, i-aș dărâma-o eu, ca să pot să i-o așez din nou. Aș alerga după ea în slow-motion, ca într-o reclamă la loțiune bronzantă. Aș face tot felul de mici tâmpenii și, probabil, aș adormi tot pe plajă.

Aurora2-300x165

Dac-aș fi la mare, nu aș rata ocazia de a scrie ceva pe blog chiar de acolo. Pentru că nu îmi place să stau la soare, aș savura de pe un șezlong umbrit un cocktail după o zi plină de distacție la piscină. Aș face pe ghicitorul în băuturi și i-aș spune toate lucrurile pe care le știe deja, pe care i le-au mai spus și alții, însă nu cum le-aș spune eu. Dacă nu va bate vântul, îi voi deranja pălăria, dar și părul. Și, dacă va fi o zi excesiv de călduroasă, care să îmbie la leneveală și reverie, probabil că voi adormi și pe șezlong.

Dac-aș fi la mare, am face fotografii. Eu aș fotografia-o pe ea, ea pe noi. Eu aș captura cele mai neînsemnate scenarii, iar ea pe cele mai importante. Ea s-ar ocupa de scenele de zi, iar eu de cele de noapte. Am face poze la poezii și am scrie versuri despre imagini. Ne-am uita unul la celălalt ca doi tembeli îndrăgostiți, apoi am închide ochii. Însă importante nu ar fi imaginile salvate în aparate, ci acelea create… în minte. O imagine nu valoarează cât o mie de cuvinte dacă n-are și cuvinte…

Dac-aș fi la mare, m-aș relaxa în Hotel Aurora Mamaia, cu muzica mea preferată și alături de prieteni. Aș găsi ceva de făcut și, chiar dacă n-aș găsi, tot n-ar fi timpul pierdut. Ar fi o pauză de la oboseala cotidiană, o schimbare de peisaj atât de necesară. Ar fi un timp de cunoaștere, de inspirație și de creație. Ar fi evadarea din atâta agitație, un studiu sufletesc bazat pe observație. Din când în când, aș rosti câte o incantație de adorație, că-mi stă-n vocație și ar fi o prea bună locație de meditație. Abia aștept să se creeze această situație!

Dac-aș fi la mare… nu, nu așa trebuie gândit. Vara asta VOI FI la mare, că n-am mai fost de mult! Voi merge s-o pictez și s-o ascult. Nu marea, ci pe ea. N-o voi mai visa, ci o voi îmbrățișa. O voi apăra și, din când în când, voi lăsa doar vântul să-i deranjeze pălăria, ca eu să i-o pot așeza.

cred că voi ajunge la hotel la mare prin mai
să scriu des versuri despre cum te miști sau stai
să ne danseze umbrele că eu nu știu dansa
tot ele să cânte când ne va lăsa vocea
voi ajunge acolo pe aripi de vers
și-am să am grijă ca nimic să nu fie șters
acolo ar deveni perfectă vara asta

mai trebuie să vină doar ea

*vis inspirat de Hotel Aurora Mamaia și transcris pentru Spring SuperBlog 2017

Bună sunt Ștefan și sunt depresiv

Bună
Sunt Ștefan și sunt depresiv

Mi-am dat seama de asta în urmă cu un an
Când degetele mele imaginare au început să mângâie piepturi străine
Ochii mei ipotetici au început să sărute buze clandestine
Când zâmbetul soarelui de după amiază avea chip uman
Și toate tăcerile cu aceeași voce îmi cântau

Bună
Sunt Ștefan și sunt depresiv

Mi-am dat seama de asta în urmă cu un an
Când aleile parcurilor de picioare mă strângeau
Când puneam umbrele sub ochi deși cerul era senin
Și ascultam pași care știam că nu vin
Atunci când fiecare umbră era o noapte

Bună
Sunt Ștefan și sunt depresiv
Mi-am dat seama de asta în urmă cu un an

Bună sunt Ștefan și sunt depresiv
Mi-am dat seama de

Bună sunt Ștefan
Și sunt amnezic

Bună
Nu mai sunt Ștefan
nu mai sunt ștefan
nu mai sunt…

Vedem stele

Astăzi este o zi mare pentru compania de stat Vedem Stele, căci va primi o delegație străină și va avea ocazia de a semna un contract pentru a construi cea mai nouă navă dedicată explorării spațiale. Inginerii chinezi au foarte puțin timp la dispoziție, dar au încredere maximă în omologii lor români și sunt gata să le ofere această sarcină aproape fără să stea pe gânduri. Printre cei care participă la discuții se află Victoraș, de la contabilitate, una dintre cele mai abile persoane în comunicare din această companie, astfel nu e de mirare că mândra companie primește lucrarea, ba chiar este creditată în avans. Șefii pleacă satisfăcuți, lăsând un oficial chinez alături de muncitori pentru a începe treaba numaidecât; vor avea la dispoziție doar 30 de zile.

Inginerul străin începe, așadar, să le dea indicații celor responsabili cu construcția.

-Bă, Ioane, tu înțelegi, mă, ceva din ce tot îndrugă ăsta?

-Nu, Vasilică, absolut nimic! Cheamă-l pe Gelu, de la poartă, poate știe el!

-De unde să știu eu, fraților?! De ce nu-l întrebați pe Paul, de la vopsitorie, am auzit că l-a dat pe băiatul lui de 11 ani la nu știu ce școală d-asta de fițe, unde învață chineza…

(după câteva zeci de minute…)

-Spune, Georgel, ce zice nenea ăsta, că vrem să te verificăm dacă ai fost atent la școală!

-Nenea nu e chinez adevărat, noi am învățat altfel…

(după alte zeci de minute agonizante se aude o voce dintr-un colț…)

-Tot eu să vă salvez? Nu puteați să veniți direct la mine, să mă întrebați?

-Mitică, vezi-ți de mopul tău! Sau știi chineza, cumva?

-Liniște! spune Paveluș, responsabil cu calitatea muncii. Mitică are dreptate; voi nu știți că acum, la cursurile pentru personalul de salubritate, învață ăștia tot felul de limbi străine? Eu propun să îl lăsăm pe el să vorbească!

Și, din lipsă de alte variante, Mitică a fost ales translatorul „oficial” pentru acest proiect.

-Bă, Mitică, spune-ne, mă, și nouă ce zice chinezul ăsta!

-Zice așa: hmm… da… mmm… avem nevoie de niște paie… hmm… și de niște sârmă și… da… o coadă de lemn de un metru și jumătate!

-Tu îți bați joc de noi! Fii și tu om serios!

-Dacă asta zice! Și mai zice… hmm… da… trebuie asamblate după schema asta…

Trece cam o săptămână până când măreața companie românească Vedem Stele primește în stoc primul material din cele cerute. Se mai duce cam tot atât timp și pentru fiecare din celelalte. Cu o săptămână înainte de data limită, constructorii se apucă de treabă. Cu o zi înainte, capodopera este gata…

-Bă, Mitică, dar asta e o mătură! spune Vasile.

-Da, mă, o simplă mătură! completează Ion.

-Aici greșiți! Într-adevăr, este o MĂTURĂ, însă una făcută după specificații date de cei mai buni ingineri chinezi!

-Nu ne mai lua la mișto, că doar nu o să mergem cu asta ca să facem explorări pe Marte!!

-Dacă nu mergeți nicăieri cu ea, atunci dați-o-ncoace, că am treabă! Hala asta nu a mai fost măturată de o lună…

logo_swiss_solutions_mic-300x153

Morala: dacă nu vrei să lași traducerile oficiale pe mâna celui care se ocupă de curățenie, riscând să pățești ca în situația de mai sus, apelezi la Agenția de traduceri Swiss Solutions, unde o estimare de preț pentru traduceri te costă doar un zâmbet!

*articol inspirat de Swiss Solutions, scris pentru Spring SuperBlog 2017

Ce e Pluto?

e un motiv de ceartă
între poeți și cercetători
e limita de care te lovești
când ești cu capul în nori
e ghidul și răspunsul la multe întebări
e tăcere și vorbă în pauzele dintre stări
e bibeloul cu care fugi pe scări
și te împiedici dar nu se face țăndări
e aproape o minune
aproape o credință
aproape ceva

Pluto e dragostea noastră
atât de îndepărtată
că nimeni nu crede că ea există
uneori nici măcar noi