Căldură în vene

Nebunii ăștia caută primăvara prin grădini
O caută pe cer
Și la tarabele din piață
O ascund sub zugrăveli
Și în buchețele de flori 3 la 10 lei

Nebunii ăștia caută căldura în termometre
Și la prognoza meteo
O caută abia de luna viitoare
Și se tot miră
Cum de nu o găsesc

Eu caut primăvara în tine
În vocea și rimele tale
Să o prind și s-o las liberă prin mine
Să mă umple cât voi mai trăi pentru că

Doar tu poți face căldură
În venele mele

Covor

Așteptându-te să iei loc la masă
Am mai rupt o bucată din imaginația noastră
S-a mai deșirat un vers am creativitatea proastă
Am mai învârtit un mers ce viață alunecoasă

Am mai înghețat un pic
Tu tot fără îmbrățișare ai venit
Eu am să plec tot cu speranță
Că am să te revăd după vacanță

Pân-atunci nu înceta să-mi scrii
Antidotul tău pentru molii
Care din sufletul meu fac ce vor
Căci din ce rămâne am să-ți țes covor

Social Media

Te-aș întinde pe un blank page de internet
Și te-aș acoperi cu cookies
Până la flood DDoS
Lasă-mă să-ți fiu https
În lumea asta plină de ransomware
Vreau să îți fiu freeware

Marele google ne-a adus aici
Cu ale lui hărți și search
Tot el ne va cânta la nuntă
Dacă vrei
Rătăciți printre atâtea pagini web
Să facem… SEO

Măcar în versuri să ne împletim și pe Facebook
Să mai facem un miliard pentru Mark
Să punem postări marcate cu privat
Să ne desenăm mustăți cu carioca
În caz că vreunul adoarme
Să ne comentăm reciproc să ne dăm like

Dar fără share
Când rămânem numai noi
Să dăm log out

Dimineață

Vreau să văd cum te alinți dimineața
Fără să îți pese de frigul de afară
De parcă noi am trăi în lumea noastră
Lucru care nu e complet fals

Cum dansăm un vals în pijamale
Pardon tu
Că eu am lăsat cafeaua pe foc
Îți pun imediat în cană
Ia loc

Vreau să ne facem planul pentru zi
Punându-ne scaunele față-n față
Și speranțele la fel
Vedem ce se sincronizează

Să ocupăm oglinda din hol pe rând
Eu câteva secunde
Tu câteva minute
Ce să-i faci 🙂
Apoi să-ți deschid ușa către-afară
Și tu să-mi spui cât am făcut-o de stângaci

Abia aștept să derulăm toate astea invers
Atunci când vom reveni pe seară

Perfect

Tu ești soare eu ger
Tu ești fugă eu împiedicare
Să ne luăm cu câte o mână de cer
Și cu cealaltă de fiecare

Tu ești degetele care scriu
Eu mă las brăzdat ca o hârtie
Tu scoți timpul nou din pardesiu
Eu îi desfac capetele către veșnicie

M-am trezit cu litere lungi pe piept
Care îmbrățișau rime zâmbete sincronizare
Am pornit spre tine mai aproape să te-aștept
Deși n-am stabilit o oră de întâmpinare

Am să-mi notez buzele tale
Într-un carnețel salvat pe internet
Și clinchetul din râs produs agale
Când suntem amândoi și e perfect

Găsește-mă iar!

Am deschis ochii spre dușumeaua rece pe care se formaseră mici lacuri. Primul lucru de care am devenit conștient era frigul din încăpere. Am încercat să mă ridic rapid, însă singurul lucru care s-a întâmplat a fost să mă aleg cu o durere groaznică în tot corpul. Ridic doar privirea. Camera îmi era necunoscută. Aceasta părea că nu prea a mai fost folosită (de mult timp), judecând după tapetul căzut în mai toate locurile, care lăsa să se vadă direct cărămida din zid, și ea sărită pe alocuri. Dar cărămida nu era singurul lucru sărit. Niște găuri mari, dreptunghiulare, cu tocuri care fuseseră cândva albe, aminteau de o pierdută în timp existență a unor uși și ferestre. Și prin aceste găuri se putea vedea cerul…

…care nu oferă o priveliște tocmai plăcută atunci când este plin de nori din care ploaia cade fără parașută. Am reușit să văd asta după ce m-am târât plin băltoacele în care se adunase deja nămol și chiar câteva ființe vii. Stăteam sprijinit în dreptul unei foste ferestre. În dreptul casei era câmp, noroi învârtit în toate părțile, de nestrăbătut. În părți se puteau zări tot felul de boscheți și ceva ce semăna cu o pădure. Și totul era acoperit de sunetul ploii; din când în când, un fulger părea să lovească mult prea aproape ca să mă mai simt în siguranță, iar tunetul făcea să trosnească tot ce mai rămăsese din acoperișul acestei case.

Ca să fie meniul complet, părea că soarele se pregătește să apună. Nici nu știu dacă aveam eu halucinații auditive sau percepeam sunete animalice din depărtare. Uneori vedeam și niște luminițe, nici acestea de proveniență umană. Parcă întreaga casă începuse să se miște, să alunece cumva spre pădure.

Atunci s-a întâmplat! O rază intens luminoasă se apropia rapid de mine. Simțeam cum îmi recapăt puterile. Simțeam că trebuie să mă îndrept către urma de ușă. Ajuns în prag, te-am văzut! Erai chiar tu! Nu te puteam auzi, nici atinge, dar erai acolo și era suficient pentru mine. Chiar în acel moment, ai întins o mână, m-ai apucat de braț și ai tras. Mi-am încordat și eu picioarele și am făcut pasul în afara casei.

Apoi m-am trezit… într-o cameră rece, necunoscută, fără uși, fără geamuri și cu pereți putreziți…

O melodie

Ascultam o melodie și mi s-a făcut dor
Am simțit o lumină și brusc voiam să te văd
Parcă te-am auzit și aș fi vrut să-ți răspund
Trecea timpul printre noi și m-am întrebat până când

M-am plimbat în jurul lacului nu te-am găsit
Nu mă îneca apa ci ideea că la mine nici nu te-ai gândit
Un lucru mă ține închis că nu prea ți-am mai scris
Ascultam o melodie când am realizat că în tramvai nu există casetofon

Erai tu în mintea mea