anotimp

Sunt haiducul papucilor de primăvară
Iau din mine și vărs în anotimp
O oglindă în care să ne privim peste distanță
Cu pălării din soare în suflet să zâmbim

Mă antrenez să-ți scriu cu pânze de păianjen
Știu inestetice dar foarte rezistente
Aștept să-ți fiu căldura maiului torid
Aștept să-mi fii cu totul

Muza despre care deja scriu

Sunt

Sunt aproape obosit
Aproape ros de dor ne-ntors
Din peregrinări străine
Cu imaginări de tine
Și cu gândul răgușit

Sunt mofturos
Rup din suflet bucăți mici
Și ți le servesc pane
Pregătite special ție
Căci golul e dureros

Sunt ce voi fi
Dacă voi fi
Dacă și tu vei veni
În locul ăsta dubios
Să vii pe jos

viermi cerești

Ce faci dumnezeule în gura de metrou
De ce cerșești
Parcă tu erai sus
Și dăruiai
Neînchipuite minciuni viermilor de aici

Cum îți mai place să înoți în ciorba noastră
Tu pui piperul
Sare cine poate
Altfel cade
Și cumva se tot împiedică de tine

Ăștia n-au învățat să te evite
Și fac fapte în numele tău
În loc să le facă în numele lor
Când tu ești mai prejos
Și nu cobori la izvor

Cu peronul pe partea dreaptă

Îți scriu

Îți scriu la timpul poet imperfect
La lumină de inimă și întuneric de bec
Îți scriu spânzurat de distanță și dor
Măsurând depărtarea cu gândul pe-un nor

Îți scriu dintr-o groapă de viață săpată
Întorc rânduri cu plugul și versuri la lopată
Îți scriu cu spiritul ce abia ține pixul
Împletesc realitatea-n timp ce croiesc visul

Arunc litere-n aer ca un terorist
Îți scriu din spațiul iubirii – ăsta enormist
Îți scriu. Tu nu răspunzi și în loc de lumină
Pun sufletu-mi relicvă-n a timpului vitrină

Prea

Vreau să scriu inspirat de modelul de pe pijamalele tale
Să ne legăm la ochi cu buzele sub o pătură moale
Să ne ascundem unul în inima celuilalt
Să jucăm leapșa de pe umeri pe nas

Dar cât să mai fug după tine
Cât să mai scriu să te-ajung
Iar la capăt de mine
Ce să-ți dau ca să rămâi

Că tu ești prea totul pentru mine
Eu prea sunt nimic
Prea ești substanța din rime
Eu un analfabet

Încerc să imit o viață
Când nici moartea nu îmi mai iese

Între noi

De la mine la tine prin versuri
De la mine la tine prin dor
De la mine la tine prin aer
Și pe orice cale imaginabilă sau nu

De la tine la mine prin tăcere
De la tine la mine prin cuvinte
De la tine la mine prin senzații
Pe care le trăim împreună separat

Între noi e o distanță
Ce se cere a fi tăiată brutal
Ce se cere tăiată lunar

Între noi e o speranță sau cel puțin
Eu așa mi-am imaginat

Fiind blogger pe net cutreieram…

Și cum săream eu din pagină în pagină ca ideile din gând în gând am descoperit concursul SuperBlog… cu vreo 3 ani în urmă sau pe acolo, că memoria îmi cam joacă feste. Și am încercat atmosfera, mai întâi cu un deget, apoi cu un picior și tot așa. Am participat la tot mai multe probe și am primit și un premiu la una dintre ele, la ediția din primăvara trecută.

Apoi au venit vremuri tulburi, iar, în lupta cu acestea, competiția bloggeristică a avut de suferit. Dar tot am avut ocazia să particip la gala de premiere, unde am cunoscut mulți oameni speciali, datorită cărora s-a înseninat și drumul din fața mea. Încă nu am reușit să le mulțumesc…

Dacă toamna trecută nu am reușit să duc concursul până la capăt, în primăvara asta încerc din nou, căci tocmai au fost deschise înscrierile. Însă de data asta vin cu un mod nou de gândire, cu forțe noi și… cu o nouă muză. 😀

Alege-ți armele de luptă pentru Spring SuperBlog 2017: în creativitate să ne batem sau în bloguri să ne luptăm; să ne ascuțim creioanele virtuale sau să facem avioane ultra-rapide din paginile de internet?

Altă întrebare! Tu te înscrii?