Nu-i spune ce simți și o vei pierde…

Nu îi spune ce simți și o vei pierde definitiv. Sau nu. Pentru că nu a fost a ta niciodată. Iluzie

Scriu chestia asta ca un răspuns nesolicitat la articolul Alexandrei, care lansează în eter întrebarea: de ce nu îi spui direct ce simți? Eu cunosc o posibilă cauză pentru care se întâmplă… tăcerea.

Tăcerea se întâmplă când ești nesigur. Nu ești nesigur de sufletul tău, ci de ceea ce s-ar putea întâmpla, lucru firesc până la un anumit punct. Ți-au slăbit siguranța toate dezamăgirile alea din trecut, care au fost multe, iar tu ai un suflet care se imprimă ușor cu dor. Au fost multe pentru că noi, bărbații, supraestimăm interesul unei femei față de noi, iar la ele e fix invers (nu știu cine a zis asta, dar e pe internet, deci sigur e adevărat :)) ).

Cum să-i spui, când ultimele astfel de mărturisiri te-au adus în fața unui adevăr atât de greu de suportat încât te-a aruncat în cea mai neagră depresie posibilă? Cum să-i spui că ea ți-a înlăturat depresia ca și cum te-ar fi dezvelit dimineața ca să te roage să faci cafea? Căci, cu o astfel de istorie, parcă bănuiești răspunsul și nu vrei să te întorci în locul ăla unde nu există viață, dar parcă nu e nici moarte; ești la intersecția dintre două lumi, înregistrezi ce se întâmplă în ambele, dar nu o poți simți pe deplin pe niciuna. Cum să-i spui că îți e atât de dor încât deja simți cum revine depresia?

În situația asta preferi să rămâi în iluzia creată de tine, chiar dacă și asta te distruge, pe lângă tăcerea ei. Pentru că nici ea nu va spune nimic. Și, într-adevăr, o vei pierde din cauza acestei frici, frica de a te pierde pe tine însuți, lucru care se va întâmpla oricum. Nu știi cum se poate evita tăcerea, dacă ai ști, i-ai spune…

Pardon! Trebuia să scriu toate cele de mai sus la persoana I, singular…

chestie matematică

eu mă îmbrac în negru doar atunci când sunt mort
și atunci când sunt viu
dar mă îmbrac și colorat atunci când sunt mort
și atunci când sunt viu
culorile se scurg de pe mine
și mă îmbracă moartea sau viața
altfel umblu dezbrăcat
mai ales când sunt mort
și în special când sunt viu

să se calculeze dacă trăiesc

Bucureștiul depresiilor

trăiesc în orașul tuturor depresiilor
și mi-am zis să le încerc pe toate
cum fac alții cu drogurile
dar nu a mers
m-am tors pe dinăuntru
în fel și chip
m-am stors pe exterior
în cald și frig
mi-am pus capul în menghină de bună voie
și sufletul într-o ploaie de acid
obișnuiam să iubesc ploaia
acum doar o înghit

după doar câteva luni
în orașul tuturor depresiilor
mi-am dat seama că nu am de unde alege
și că toate depresiile
SUNT
la fel

Agentul C.E.

agentCE(sursa foto: Pinterest)

În săptămâna care a trecut nu prea am fost atent cu timpul meu și mi-am aglomerat programul cam tare. Nu-mi pare rău, cred că îmi sunt utile toate lucrurile pe care le-am făcut, dar asta a însemnat să tai din timpul dedicat blogului. Dar acum trebuie să recuperez și, pentru asta, am ales să povestesc un film pe care l-am văzut recent: Agentul C.E.

Povestea este centrată în jurul unui personaj denumit „Agentul C.E.”, care locuiește într-o zonă metropolitană și care face diverse lucruri. Nu se dau detalii despre viața lui personală, despre carieră sau alte ambiții personale. Deși nu se menționează explicit, Agentul C.E. este o persoană pedantă, concentrată foarte mult (sau doar) pe ceea ce are de făcut. El este pus, de cele mai multe ori, în situații neplăcute (dar prevăzute sau măcar bănuite), dar pe care le rezolvă întotdeauna cu profesionalism.

Am să mă opresc la 3 scene mai importante din film, după părerea mea, și nu am să le analizez, ci doar am să le povestesc.

  1. Agentul C.E. se afla într-unul din cartierele mărginașe ale orașului. Avea o hârtiuță în mână, pe care o studia la fiecare pas. Ajuns în fața unei curți, agentul bagă hârtia în buzunar, aruncă o privire în jur și intră. Studiind exteriorul casei, vede că starea pereților nu este una tocmai grozavă și nici îmbinările dintre tâmplărie și zidărie nu sunt în parametri. Sună la ușă, dar nu i se răspunde, așa că încearcă să intre. Ușa era deschisă, iar înăuntru dormea o familie cu 4 copii, care se încălzea la 3 reșouri. De fapt nu prea se încălzea, că fiecare avea pe el câte două pături și un fes pe cap. Agentul și-a notat câteva lucruri într-un carnețel și a plecat.
  2. Avansând către centrul orașului, cam pe la jumătate, Agentul C.E. găsește un bloc care, deși arăta bine pe exterior, îi puteai ghici cu ușurință vârsta, una destul de mare. Însă oamenii intrau și ieșeau veseli din el. Se pare că și pe interior arăta la fel de bine. Este poftit într-un apartament, având la îndemână nelipsitul său carnețel. Începe să-și noteze despre atmosfera plăcută de acolo, despre izolarea și compartimentarea locuinței și alte detalii tehnice.
  3. Ajungând în cel mai exclusivist cartier, Agentul C.E. se duce țintă la cel mai nou și impunător bloc de apartamente. Este primit cam cu silă și lăsat să își ia notițe despre zăpușeala de acolo, despre geamurile care stăteau tot timpul deschise, nereușind însă să regleze temperatura odăilor.

La finalul filmului aflăm că numele complet al personajului este Agentul Certificat Energetic și treaba lui este să se asigure că locuințele sunt cât mai eficiente din punct de vedere energetic; pentru asta folosește tehnici de termoviziune și câteva secrete care nu au fost dezvăluite.

Cine ar fi crezut că munca unui auditor energetic este atât de complicată?!

*film inspirat de Enermed Impex SRL și conceput pentru Spring SuperBlog 2017

Abero

Se duc lupte pe rupte pe rute abrupte
Să-nfrupte din fructe corupte căzute
Cusute cu sute de idei rotunde
Dar unde totul se-ascunde mintea nu pătrunde

Pe rânduri bag unde în suflet bag scurte
Țigări și pahare cu cafele-amare
Zbor până pe soare spre zile ușoare
Chiar dacă n-am stare sunt plin de visare

Și-mi sare ideea înfundă corneea
Îmi aleg aleea și merg pe aceea
Cu Echinacea și echidistant
Sunt foarte-obosit și foarte stresat

Stres de la muncă și drumul tot urcă
Deși nu-s la țară-mi dau multe de furcă
Transpir zi de zi pentr-un vis și-o iubire
Ce sper să mă scoată din amețire

Trezire mi-am spus și capul am pus
Pe umeri mai sus să văd peste-apus
Viața am tradus și-apoi m-am ascuns
N-o iau pe ulei da’ tre’ să meargă ca uns

Sunt un urs și m-am scurs în foaie-n odaie
Uscat ca pământul vreau apă de ploaie
O iubire mare ceva să mă-nfioare
Nu-s îmblânzitor ca să trag de fiare

Las timpul să treacă ducă-se pe apă
Eu plâng fără ceapă când moartea o să-nceapă
Dar până atunci eu merg și pe brânci
Pe sticlă pisată și pe coji de nuci

Vreau s-aud vorbe dulci de încurajare
Chiar dacă vin de la depărtare
Vreau forță să simt din cap până-n picioare
Să uit de realitate să cad în visare

Cred că ți se pare că-s prins de relaxare
Da-nchis în deprimare dau chix ia-l ca atare
Din pix fac o mutare dar nu e suficientă
Am mintea prea prudentă și e fix la-nmormântare
(18 IAN 2017)

timp din timp

se scrie prea mult despre nimic
când totul e iubire
noi suntem niște anonimi
vrem mai mult timp din sine

din când în când ne regăsim
în aceeași uitare
cerem unul de la altul
un timp de consolare

când vom putea să recunoaștem
că ne căutăm
noi vom fi deja găsiți
cu timp să explorăm

se scrie prea mult despre nimic
dar jur n-o facem noi
când vine vorba de iubire
ne facem timp din timp

Hai să facem o afacere…

… eu îți spun câteva idei care îmi trec acum prin cap, filtrate prin starea de răceală care a pus stăpânire pe mine de câteva zile, și tu îmi spui dacă îți par fezabile. Am folosit termenul „fezabil” pentru că îl aud foarte des în discuțiile despre antreprenoriat, acesta fiind subiectul despre care vreau să vorbim în seara asta.

Nu mai țin minte dacă în perioada liceului sau la scurt timp după, mi-am dat seama că postura de angajat, chiar și într-un domeniu de care sunt pasionat, mi-ar aduce mult mai puțină satisfacție decât dacă aș avea propria afacere în domeniul respectiv. Desigur, orice lucru trebuie început de la bază, însă trebuie să știm către ce țintim. Iar eu mi-am propus să țintesc cel mai sus.

Odată activată mintea de antreprenor am început să îmi imaginez domeniile în care aș fi putut să îmi dezvolt o afacere, însă fără o idee concretă. Abia de curând am avut o revelație care răspundea la mai multe întrebări deodată, cum ar fi: ce?, unde?, cum? și de ce? Nu am să spun despre ce e vorba, că poate nu e ceva atât de extraordinar și poate nu este nici fezabilă ideea mea (deși, din minima documentare pe care am făcut-o, nu am găsit ceva asemănător), dar simplul fapt că am gândit totul până la cel mai mic detaliu m-a făcut să simt că am mai avansat puțin pe drumul către antreprenoriat.

În acel moment am realizat că și obstacolele au trecut la un nivel superior. Aud mulți oameni în jurul meu spunând că ideile nu valorează nimic. Eu sunt în acest stadiu: am ideea, dar nu știu cum să o pun în practică. Unul dintre obstacole este, previzibil, finanțarea. Dar dacă nu ai moștenit nimic de la vreo mătușă, mi-e greu să cred că poți porni o afacere de unul singur. Așa că va trebui să cauți finanțare pe la bănci (sau UE), să faci diverse studii și, chiar dacă toate astea ies bine, tot nu poți fi sigur în totalitate de reușită până nu trece ceva timp de la demararea efectivă a afacerii.

O posibilă rezolvare mi-a trecut prin minte azi, când mă uitam la una dintre probele concursului de blogging Spring SuperBlog 2017: cum ar fi să-ți faci o afacere de tip franciză care să te ajute să strângi bani pentru a demara ulterior propria afacere? Cum te ajută asta? În primul rând cumperi (da, tot va trebui să faci o investiție) un nume care este deja cunoscut, dar, odată cu el, primești și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Astfel sunt reduse riscurile cu care te-ai putea confrunta.

francize-logo

M-am uitat rapid pe lista cu francize de succes din România și m-am întrebat ce aș alege eu. Primul cuvânt care mi-a trecut prin minte a fost „cafea”; nu știu foarte multe lucruri despre ea, dar îmi place să o beau (știu, nu este cel mai bun criteriu după care să faci o selecție 😀 ). Așadar, am ales franzica The Coffee Shop. După asta, m-aș uita la cum să fac lucrurile mai bine decât ceilalți și cum să le fac diferit (în limitele permise de franciză, desigur).

După părerea mea, de aici încolo drumul ar fi mai lin. Mi-aș putea face mai ușor propria afacere, iar, dacă aceasta are succes, aș putea deveni, la rândul meu, un francizor pentru alți oameni care au idei de afaceri, însă nu vor să pornească pe drumul antreprenoriatului cu toate riscurile deodată.

*spiritul de antreprenor din mine s-a trezit pentru Spring SuperBlog 2017, ajutat de Francize.ro